Răzvan este omul care trăiește o viață de investiții, la
propriu. Investește timp de calitate în mijlocul familiei, își dedică timpul prietenilor și
relațiilor interumane, în general.
RĂZVAN STAROSTE
FINANCE
Denisa se potrivește perfect în echipa noastră, și ne dă, zi
de zi, un exemplu de atitudine proactivă și abordare complexă, în ceea ce privește activitățile
aflate pe agenda de lucru.
DENISA MITEA
ECONOMIC
Ramona este “turnul de control” al operațiunilor noastre
financiar-contabile. AFM Accounting a câștigat locul I în 2022 și 2021, în topul CECCAR,
dovedind perseverența și pasiunea ei pentru acest domeniu fascinant al finanțelor.
RAMONA IONELE
ECONOMIC
Gabriela se transpune într-o multitudine de roluri.
Datorită flexibilității și prezenței de spirit, ea contribuie la reușitele noastre și este gata
mereu să întindă o mână de ajutor, cu zâmbetul pe buze.
GABRIELA IHORA
LEGAL
Mereu concentrat, dedicat acestui domeniu foarte complex și
interesant, Mihai caută să găsească întotdeauna o soluție optimă, etică și eficientă, bazându-se
pe prevederile legale ca sursă primară și care, pentru el, reprezintă bornele de orientare.
MIHAI COMAN
LEGAL
Roxana nu este doar unul dintre cei mai dedicați
consultanți din echipa noastră, ci un adevărat exemplu de urmat, atunci când vine vorba de
abordări profesioniste în relația cu clienții și strategii eficiente de comunicare.
Roxana Pozdîrcă
SALES
Un nume deja cunoscut în zona real estate din Sibiu, Eugen
ne surprinde plăcut întotdeauna prin suportul pe care îl oferă necondiționat. Pasionat de
călătorii și un excelent jucător de bowling, Eugen consideră că, în viață, „fiecare reușită
începe cu decizia de a încerca”.
Eugen Rotărescu
SALES
Lia pune în practică pasiunea pentru mediul economic, iar
succesul său se bazează pe capacitatea de sinteză asupra lucrurilor. Expertă în imobiliare, se
ghidează în viață după dictonul: „Succesul nu se reflectă în ceea ce ai, doar în ceea ce ești.”
Cornelia Jurca
SALES
Un om de încredere, Ovidiu excelează prin abilitățile sale de comunicare și dedicare.
Pasionat de construirea relațiilor solide și durabile, demonstrează coerență și profesionalism în tot ceea ce face. Cu determinare și o viziune clară, Ovidiu este o veritabilă valoare adăugată echipei noastre.
Ovidiu Cotora
Sales
Delia are o vastă experiență în domeniul administrativ,
precum și o capacitate uimitoare de a organiza și sistematiza. Pentru echipă, contează foarte
mult să avem specialiștii potriviți, la locul potrivit, în clipele potrivite.
DELIA PONDICHE
ADMINISTRATION
Experiența Melaniei ne propulsează și motivează mereu.
Activitatea notarială, cu care este familiarizată, ne este extrem de utilă în activitatea pe
care o desfășurăm și, totodată, ne bazăm pe expertiza ei, în ceea ce privește procesul de
dezvoltare imobiliară.
MELANIA LUCA
ADMINISTRATION
Lucia este un om de comunicare, înainte de toate. Ne
completăm prin comunicare, ne susținem și ne bucurăm de momentele petrecute la birou, acest timp
prețios pe care îl valorificăm și îl petrecem împreună.
LUCIA IVAN
HR
Livia este un element-cheie în echipa noastră și o prezență
plăcută pe care suntem bucuroși să o avem în preajmă. Aduce în mijlocul nostru energia și
dezinvoltura din Brazilia, țara sa natală, și datorită ei, avem o deschidere culturală și mai
mare decât înainte.
LIVIA Boer
marketing
Adela este inginer geodez și, de curând, și-a împlinit cel
mai mare vis: acela de a deschide propriul birou de topografie și cadastru. Experiența ei vastă
ne ajută să concretizăm toate planurile, spre bucuria noastră și a clienților noștri.
ADELA ȘERBĂNETE
TOPOGRAPHY
Cristian face parte din grupul de specialiști pe care l-am
creat cu viziune și pasiune. Aici ne ocupăm timpul cu ceea ce am ales să facem, am adus în
companie energia bună, entuziasmul, însuflețirea.
CRISTIAN VESA
TOPOGRAPHY
Oana aduce în echipă o expertiză vastă,
consolidată prin ani de activitate în domeniul finantarilor structurate, managementul riscurilor si analizei financiare.
A ales să se alăture proiectului din încredere în viziunea acestuia și în potențialul său de succes.
Oana Cringasu
Chief Financial Officer
Maria este un inginer cu suflet mare, fără de care visele
nu ar putea fi proiectate în întregime. Neo Plan este un pilon de bază pentru orice business în
care alege să se implice, iar alături de NOVARION dezvoltă cele mai frumoase comunități.
MARIA CUZIC
ENGINEERING
Profesionist în acest domeniu, Cristian Mitruș se dedică cu
multă ambiție acestei meserii, asimilând în permanență informații de specialitate de la experți
în domeniu și remarcându-se prin calitatea proiectelor predate.
CRISTIAN MITRUȘ
STRUCTURAL ENGINEERING
La capitolul design interior, Novarion are șansa unică de a
colabora cu unul dintre cei mai talentați specialiști în domeniu, arhitectul Alexandra Ion.
ALEXANDRA ION
ARCHITECTURE
Simona Meilescu este un nume cu rezonanță în peisajul
românesc al arhitecturii și design-ului de interior, cu care Novarion are acum, iată, onoarea să
lucreze.
SIMONA MEILESCU
ARCHITECTURE
Andrei Mitruș este cofondatorul AAIM și un vizionar pasionat
mereu de ceea ce face, dedicându-se în întregime celor mai interesante selecții de proiecte, cu
multă energie și entuziasm.
ANDREI MITRUȘ
ARCHITECTURE
Dan a contribuit la construcția și consolidarea
business-ului, cu pasiune și determinare. Dezvoltarea afacerilor și proiectarea soluțiilor
viabile sunt punctele forte ale lui Dan, pe a cărui expertiză ne bazăm.
DAN MUNTEANU
CONSTRUCTIONS
Ca Brand Scientist, Mugurel identifică elementele ce
constitue esența brandului Novarion, conferind un substrat de emoție companiei. Psihologia
jungiană încorporată în strategia de branding aduce profunzime în misiunea pe care ne-o asumăm.
Mugurel Frîncu
Consulting
Expertiza lui aduce valoare în ecosistemul investițional al
dezvoltărilor imobiliare prin rezultate cuantificabile și spectaculoase. Fiind un integrator
full-service, Valentin crează structuri solide în dezvoltarea proiectelor imobiliare cărora le
asigură succesul.
Valentin Ilie
Consulting
Raul este promotorul și sufletul companiei, pe care a
visat-o și a construit-o cu multă pasiune. Îi place să proiecteze idei de business, le dă contur
și le conferă un statut aparte, prin faptul că reușește să imprime o amprentă unică, de
originalitate și clasă.
RAUL ŢĂRNARU
FOUNDER